Postări
Este binecunoscut faptul ca “fericirea este in lucrurile simple”. Eu chiar cred in asta. Dar de obicei lucrurile simple sunt cele de baza, care devin obisnuite, banale. Este in natura noastra sa dorim mai mult, sa evoluam. Apreciem deci lucruri din ce in ce mai complicate, scumpe, greu de obtinut. Undeva pe drum pierdem lucrurile simple, care nu mai inseamna atat de mult. Si-atunci, cum sa facem? Fericirea pare atat de usor de atins, dar cum putem sa scapam de ochelarii de cal si sa punem mana pe ea?
O posibila solutie este privatiunea. Daca nu ai un lucru de baza, incepi sa-l apreciezi bine de tot: apa nu are gust mai bun decat dupa o zi de “seceta”, sa mergi in doua picioare este o fericire dupa ce ai avut piciorul rupt, (sa alergi e deja extaz :)), cel mai simplu: incercati sa faceti ceva cu ochii inchisi timp de 2-3 minute. Veti fi atat de fericiti ca vedeti in sfarsit incat nimic altceva nu va mai conta.
Solutia asta insa pare cam ciudata, suntem oameni care pretind sa aiba un anumit nivel, parca nu da bine o metoda care pare ca vine din dresura. Mai mult, cum pot sa pretind ca nu vad cand vad....nu prea-mi vine sa fac asta, sau chiar daca o fac, e greu sa o constientizez pe deplin. Si sa-mi rup singur picioarele, ...hm.. mai bine nu :)
Alta solutia similara ar fi teama puternica de a le pierde: dupa o experienta in care ti se pare ca o sa mori, apreciezi la maxim adierea vantului si mangaierea firelor de iarba din parc. Din nou greu de facut si greu de constientizat: bungee jumping s-ar putea sa nu aiba efectul asta :)
O alta varianta poate fi empatia cu persoanele care trec prin asta: cel mai adesea sunt situatii intalnite cu propriii copii: te bucuri atat de mult de bucuria lui ca reuseste sa mearga, incat nu-ti mai trebuie altceva. Dar cat tine asta? Tine pana ziua urmatoare, peste sedintele cu sefu, marlania din trafic sau lipsa banilor de pampers?
Atunci?
Ei bine, nu stiu nici eu :). Probabil ca fiecare si toate din cele de mai sus ne pot ajuta. Eu mai incerc varianta in care sa-mi repet (eu sau cei din jur) chestia asta, poate o sa reusesc sa o constientizez.:) Daca aveti alte solutii, va rog mult scrieti-le mai jos.
marți, 4 noiembrie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Ce mai soare luminos .....
Ce mai ginere frumos ....
Termina cu-cugetarile :)
ai de dansat la nunta ....
In rest perfect adevarat :)
"Fericirea e ceva ce n-o sa poti atinge niciodata, dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata"
Asa spunea un cantec.. si intr-un fel asta cred si eu, iar daca tot o cautam ar trebui sa invatam sa o vedem acolo unde e ea.
Mie imi place sa cred ca e in lucrurile simple, mici carora nu le mai dam importanta. Da, ai subliniat si tu aspectul acesta, dar eu spun ca trebuie sa ne uitam un pic mai departe de "noi" si "eu", sa ne uitam in jur si sa realizam ca putem si fericiti - intr-o oarecare masura - observand schimbarile din jur..
Tu ai vazut cum arata copacii in ultimele zile?
Faina cugetarea. Incearca sa faci o lista cu lucrurile care te fac fericit. Intalnesc tot mai des persoane care spun ca nu sunt fericite pentru ca... iar daca le intrebi ce le-ar face fericite nu stiu exact ce. Te-ai surprins intr-o zi zambind la un fulg de nea? Scrie pe o hartiuta. Cand ai umplut pagina reciteste... si incearca sa pleci in cautarea lor... de cate ori ne propunem sa facem lucrurile marunte care ne fac fericiti? De cate ori constientizam ca "lucrurile mici" ne fac fericiti? Cred ca cel mai important de fapt este sa vrei sa deschizi ochii la realitatea inconjuratoare.
O sa iti povestesc o chestie vazuta in oglinda retrovizoare intr-o dimienata, in trafic. Nimic special pt multi, dar fenomenal pt mine. Mi-a facut ziua.
Eram in masina si asteptam in trafic- ora 9-10 dimineata, frig tare. Ma uit in oglinda retrovizoare si ce vad? O dacie ruginita, galbena, amarata, cu doi batranei in ea, un el si o ea. Amandoi aveau geci de fas, gluga pe cap, pe sub gluga era celebra caciula de lana netoarsa. Aveau manusi in maini ca era ger tare... El fuma, ea ii sorbea cuvintele, se uitau ochi in ochi. La un moment dat vad ca ia din bord o cescuta extrem de fina, de portelan, cu codita (nu va ganditi ca era una ciobita sau ceva) si bea din ea.. mi-am inchipuit ca isi bea cafeaua de dimineata... a baut si a pus-o fin pe bord la loc... si au mai zambit putin. Ce poate fi mai frumos si mai poetic in realitatea citadina?
Trimiteți un comentariu