De Cara A La Pared

o melodie care ma obsedeaza de cateva saptamani. Spre rusinea mea de-abia acum am descoperit-o pe Lhasa de Sela... :)

Mai departe versurile si varianta de pe album. Daca aveti o traducere mai buna va rog mult sa mi-o trimiteti...


De cara a la pared------Face to the wall

Llorando---------------------Crying
de cara a la pared----------Face to the wall
se apaga la ciudad---------The city turns off

Llorando---------------------Crying
Y no hay màs----------------And there is no more
muero quizas---------------Maybe I die
Adonde estàs?--------------Where are you?

Soñando---------------------Dreaming
de cara a la pared----------Face to the wall
se quema la ciudad--------The city burns down

Soñando---------------------Dreaming
sin respirar------------------Without breathing
te quiero amar--------------I want to love you
te quiero amar--------------I want to love you

Rezando---------------------Praying
de cara a la pared----------Face to the wall
se hunde la ciudad---------The city sinks

Rezando---------------------Praying
Santa Maria-----------------Saint Mary
Santa Maria-----------------Saint Mary
Santa Maria-----------------Saint Mary

Muriendo--------------------Dying

Varianta de pe album, cu toate notele la locul lor :)


Citeste restul!

Spiritul Craciunului

A venit Craciunul! Viata, magie, putin mai mult bine, bucurie pentru unii, fericire pentru altii, in meschinarie sau generozitate, in ipocrizie sau in altruism sau credinta. In saniute aliniate pe zapada sau in globuri stralucitoare in brad. Intr-un zambet sau intr-un sarut, intr-o lacrima sau intr-un hohot.

Craciunul este despre familie si prieteni, despre lucruri bune, despre nasterea unui copil, despre magie. Plasarea lui in iarna este foarte propice: e un moment in care nu mai muncim, incercam sa traim putin spiritual. Este pauza mare pe care o luam de la stres, de la munca, de la agitatie. Nu este scutita de aceste trairi, dar are un scop diferit, putin mai nobil: stresul de a ajunge la servici e inlocuit cu stresul de a ajunge la rude, munca la servici e inlocuita cu munca la bucatarie pentru a face bunatati, agitatia cotidiana e inlocuita cu goana dupa cadouri.

Nu cred ca spiritul Craciunului ofera solutii la problemele noastre, fie ele superficiale sau adanci. Nu cred ca poate schimba ceva profund. Este pur si simplu un moment in care binele este mai pregnant decat raul. Din cate stiu toate religiile au modul lor de a propovadui binele, conduita corecta, iar multe au momente in care accentueaza aceste invataturi. La crestini unul din aceste momente este Craciunul. Daca cineva a gandit bine, a simtit bine fata de altcineva, sau chiar a facut bine, atunci spiritul Craciunului si-a atins scopul.

De Craciun binele si raul s-au luptat si a castigat binele. Nu la un nivel cosmic, ci la un nivel imediat, prezent. Nu la un nivel profund intotdeauna ci la un nivel pragmatic, al lucrurilor care se intampla si nu al credintelor, gandirilor si sentimentelor ce le genereaza. Oamenii sunt mereu ipocriti, lipsiti de credinta adevarata, manati de idealuri meschine si asta nu se schimba foarte mult de Craciun. Acum insa fac mai multe lucruri bune si, cateodata, chiar simt si gandesc mai bine. Chiar daca tatal beat cumpara o pereche de ghetute ca sa nu-si dea seama muierea ca a cheltuit banii la birt si ca sa simuleze spiritul Craciunului, pentru ala micu’ spiritul Craciunului exista si Mos Craciun a venit! Si daca frati buni se urasc de moarte tot anul dar se strang langa tatal lor bolnav in ziua de Craciun, cu nevestele carcotind si aruncandu-si priviri pline de invidie si ura, nu inseamna ca s-a rezolvat conflictul si lumea va fi mai buna. Inseamna doar ca ceva bun s-a intamplat. Macar pentru un moment.

Uraaaa! E Craciunul! :)

Citeste restul!

Candor – 1. evaluarile

Cred ca in sfarsit am inteles ce vrea sa spuna Jack Welch in cartea “Winning” si in conferintele sale cand sustine ca cel mai mare factor care impiedica obtinerea succesului in business este lipsa de “candor”...folosesc cuvantul asa cum e el in engleza, in romana probabil ca i-as spune “sinceritate” dar cred ca este mai mult de-atat. Odata ce am inteles ce e candor mi-am dat seama ca, cel putin in cat am vazut eu, este intr-adevar un comportament care lipseste majoritatii managerilor si-i degradeaza ca manageri si ca oameni.

Ce inseamna lipsa de candor? Inseamna prezentarea lucrurilor intr-o lumina mai buna decat este este in realitate sau ascunderea lor complet. Exemple sunt multe si voi analiza cateva.

1. Evaluarile periodice: in care nu li se spune oamenilor ca defapt performantele lor sunt slabe, sau lipsa acestor evaluari. Motivele sustinute pentru acest comportament ar fi ca “nu pot sa-i fac asa ceva omului!”, sau “e mai bine sa fie pozitiva discutia ca sa genereze un comportament pozitiv” sau “e mai bine sa nu stie ca ne gandim sa-l dam afara ca pleaca prea repede si nu avem timp sa-l inlocuim”. Toate acestea sunt niste prostii, pur si simplu, si nu arata decat management slab si cultura de organizatie indoielnica. Motivele reale sunt faptul ca managerilor le e greu sa iasa din zona de confort, sa accepte propriul esec, sa se implice emotional sau, Doamne fereste!, sa trebuiasca sa chiar faca ei insisi ceva sa-i ajute pe acei oameni. Atentie, sunt departe de a sustine duritatea, lipsa de empatie, lipsa de ajutor…ca orice competenta, daca e dusa la extrem, se transforma intr-o problema. Comportamentul, pe nepusa masa, de genul “esti slab, asta e, imi pare rau, dar in echipa mea doresc doar oameni buni” sau “nu faci nimic bine, toata lumea se plange de tine, ia-ti adio de la cresterea de salariu” este cel putin la fel de stupid. Care e solutia? Candor: sinceritate, deschidere dar si suport. Ca manager trebuie sa-ti pese de oamenii de care raspunzi si sa fii mereu alaturi de ei. Mintindu-i ca sunt buni nu le faci un bine, din contra, ii lasi sa se amageasca. Le “furi” oportunitatea de se imbunatati, de a avea o sansa la succes. Dar ca si manager trebuie sa-i ajuti sa se imbunatateasca, sa investesti timp si efort, sa fii parte din planul care ii va duce spre rezultate mai bune. Daca esti sincer si ajuti, oamenii nu vor pleca ci vor incerca sa se imbunatateasca, sau, daca pleaca, nu te vor lasa disperat ca nu ai cum acoperi acel post. E drept insa, esecul lor este si esecul tau. Nu vrei mere putrede la tine in cos si, intr-adevar, subordonatii care nu obtin rezultate te afecteaza direct. Dar e rolul tau de manager si de om sa previi asta de la momentul anagajarii, prin pregatire, suport pe problemele lor, pana la evaluare. Candor nu inseamna sa fii dur, inseamna sa fii sincer, sa pui lucrurile pe masa asa cum sunt ele, in asa fel incat toti cei de-acolo sa caute solutii si sa “traga” in directia dorita. Ganditi-va la prietenii vostri: pe care-i apreciati mai mult? Pe cei care va mint frumos sau pe cei care va spun adevarul cateodata dur si va ajuta sa treceti peste probleme? Daca ii apreciati pe cei care va mint frumos aveti o mare problema ! :)

Citeste si:
Candor - 2.asteptarile , Candor - 3.secretomania , Candor - 4.strutul si gastele

Citeste restul!

Partea buna a crizei

Multi oameni ne arata care ar putea fi efectele negative ale crizei. Pe unele le simtim pe propria piele. Eu scriu in continuare despre ce poate sa ne aduca bun criza si va invit, daca aveti si alte idei similare, sa comentati mai jos.

Un prim lucru pe care mi l-as dori ar fi sa renunte omul de afaceri roman la dorinta de a da “tunuri”. Nu ma refer la consultanta sau comisioane indoielnice, ci la majoritatea oamenilor de afaceri care acum nu se gandesc decat cum sa se imbogateasca peste noapte. Ratele incredibile de profit posibile i-au facut pe toti sa caute proiecte cu 30-40-50% profitabilitate neta pe an. Asta nu pare a fi afacere normala, ci tun. La o afacere normala trebuie sa muncesti, an de an, ca sa poti sa ai un trai decent si nu sa-ti cumperi Q7 dupa sase luni. In momentul in care te chinui sa cresti de la 10.5% la 11% profitabilitate atunci chiar eficientizezi procese, folosesti optim resurse si produci valoare. Pe astfel de afaceri se bazeaza o economie solida, nu pe tunuri si capitaluri speculative.Ne mandrim cu capitaluri care au intrat in tara, desi unele doar au fost folosite pentru cumparat apartamente inca neterminate sau terenuri care sa fie vandute mai scump. E un plus de cash, de acord, dar valoarea adusa este foarte mica pentru economia noastra: apare o inflatie artificiala iar pe termen lung defapt e o scurgere majora de bani inafara.

Un alt lucru bun pe care criza ni-l poate aduce este renuntarea la luxul excesiv. Banii produsi de economie s-au dus pe prea multe masini luxoase, pentru care unii proprietari nici nu-si permit sa plateasca asigurarea. Nu mi se pare normal ca hainele in Bcuresti sa fie mai scumpe decat in Paris iar chiria pe metrul patrat in mall-uri sa coste atat de mult. Cred ca putem sa ne hranim ego-ul si altfel decat prin haine si masini, mai ales atunci cand asta nu se justifica nici de preturile pe care le platim nici de banii pe care (nu) ii castigam. O nota: daca ne vom obisnui sa cumparam lucruri de calitate produse in Romania, vom avea cu totii de castigat.

Citeste restul!

Alegerile si democratia

De curand am asistat la circul electoral din SUA si acum a inceput si cel din Romania. Dezbaterile pe teme de genul: cate puteri ar trebui sa fie in stat, care ar fi limitele optime ale puterii prezidentiale, numarul de parlamentari, votul uninominal, etc, etc mi se pare ca evidentiaza o criza a sistemelor politice actuale, a democratiei asa cum o vedem acum.

Fiind romani suntem oarecum obisnuiti cu incalcarile flagrante ale bunului simt, dar unele lucruri sunt de-a dreptul incredibile: presedintele celei mai mari democratii se joaca cu stagiarele in biroul oval, apoi minte in fata intreaga natiune, si totusi ramane apreciat; parlamentarii care mint cu nerusinare in declaratiile de avere sau nici macar nu participa la sedinte, nu numai ca nu patesc nimic, dar li se mareste salariul si pensia; diversii oameni de afaceri de peste tot in lume sponsorizeaza campaniile politice cu singurul scop de a prinde ceva contracte de consultanta sau licitatii manarite dupa castigarea alegerilor; etc, etc. As putea umple pagini intregi dar nu mai sufera monitorul :). Ce cerem acestor oameni daca nu sa aiba valori morale si sa munceasca pentru noi?? Exact asta nu au sau nu fac!!!!! ...reprezinta aceste comportamente dorinta majoritatii???? Si daca da, merita ele promovate ? Duc ele la binele poporului?

Eu cu tristete trebuie sa spun ca am indoieli cu privire la viabilitatea metodei “democratie” = puterea poporului. De la nivelul de concept apare o mica problema: poporul va face bine doar daca stie ce face si ce vrea, ceea ce nu prea e valabil in cazul maselor, ci doar in cazul elitelor. In practica nu este fizic posibil la populatii mari ca toate deciziile sa se ia prin vot universal = "democratie directa", deci avem alegeri si Alesi...defapt cred ca este vorba de “aristocratie” = puterea elitelor (nu transmisa ereditar). In teorie ar trebui sa fie puterea celor in care masele cred, a celor mai buni dintre ei, dintre noi. Ar trebui sa fie promotorii valorilor maselor, cei care demonstreaza ca au ca si scop binele comun. In practica insa puterea revine celor care reusesc sa convinga cat mai multi oameni ca o vor duce mai bine, de obicei este binele majoritatii...care voteaza.

O diferenta mare deci intre teorie si practica. Puterea armatei a apus, rege este banul. Banul este atat de puternic incat prevaleaza asupra valorilor, corupe si manipuleaza, strecoara si speculeaza milioane de imperfectiuni in sistemul democratic vechi de atatia ani. Imperfectiunile sunt vizibile de multa vreme, dar pretindem ca “nu se poate mai bine”, “avem cel mai bun sistem”, caci ne place banul. Este deci “plutocratie” = puterea elitelor financiare, un fel de putere poporului ponderata cu averea fiecaruia :).

Mie mi-ar placea sa renuntam la ipocrizie, la circul electoral. Am putea chiar sa renuntam la campaniile electorale si sa facem un vot ponderat cu averea fiecaruia. Dar nu ar mai primi poporul pe langa paine si circul care-l mentine fericit in dobitocia lui... Traim o “democratie a economiei de piata”...iata insa ca economia de piata se clatina, poate e momentul sa reevaluam si democratia. Care este defapt binele poporului? Cum putem face sa devina realitate? Este macar posibil asa ceva? Pot fi votul universal frecvent si evitarea parerilor diametral opuse viabile la populatii mari?

Citeste restul!

Criza economica “mondiala”

Este o parte buna a crizei mondiale: faptul ca duce la reevaluarea sistemelor economice actuale. Si nu e vorba doar de aspecte de suprafata, ci de fond. Daca unii discuta doar despre bursa, altii se uita la principiile economiei de piata. Este o disputa intre ce a cauzat criza: liberalismul excesiv sau interventionismul cu tenta sociala. Eu cred insa ca problema este mai adanca, este in modul in care “puternicii” privesc lumea si isi aloca o felie cat mai mare din valoarea produsa. Ma gandesc la “schimbul” afectat de protectionism directionat in favoarea celor puternici, care devine tot mai rar. Din ce in ce mai multe tari din America Centrala, Asia si Europa devin parteneri “incomozi” de comert pentru statele puternice. Balanta de comert nu se mai inclina asa de usor, valoarea este creata si de cealalta parte, diferenta de nivel de trai scade. Conceptele de tara exportatoare de resurse, mana de lucru ieftina, incep sa ajunga la finalul carierei.

Vorbim in continuare de grupul statelor puternice, in loc sa vorbim despre intreaga planeta desi globalizarea este clara: informatia, mana de lucru, efectele activitatii noastre, toate se reflecta la nivel global. Cred ca trebuie sa trecem peste “ei” si “noi”, “ale lor” si “ale noastre”, si sa incepem sa gandim satul planetar. Faptul ca ii prostim pe ai nostri sau pe ai lor, devine la fel de grav. Faptul ca vindem arme se intoarce impotriva noastra. Nu mai putem arunca gunoiul afara, ca sa fie curat inauntru.

Vrem nu vrem, suntem acolo. Suntem ”mondiali”. Si cu cat intelegem mai repede asta, cu atat mai bine.

Citeste restul!

Dragi prieteni, e bine sa fii ginere!

E chiar placut sa fii ginere! Te distrezi in mijlocul prietenilor. Iti dai seama inca o data, desi nu mai era nevoie, cat de minunata e sotia ta. Chiar si kilometri de pupaturi sunt placuti. Toti oamenii iti doresc binele, si vor sa te atinga sa-ti transmita asta. Te uiti in jur si vezi cat de multi prieteni ai. Fara de care nu poti sa-ti imaginezi viata. Gandurile de mutat din tara sau din oras dispar ca prin farmec. Esti beat de fericire si nu mai simti nimic, decat caldura din inima ta, a sotiei tale, si a prietenilor.

Va multumim ca sunteti alaturi de noi!

Citeste restul!

Aprecierea lucrurilor simple

Este binecunoscut faptul ca “fericirea este in lucrurile simple”. Eu chiar cred in asta. Dar de obicei lucrurile simple sunt cele de baza, care devin obisnuite, banale. Este in natura noastra sa dorim mai mult, sa evoluam. Apreciem deci lucruri din ce in ce mai complicate, scumpe, greu de obtinut. Undeva pe drum pierdem lucrurile simple, care nu mai inseamna atat de mult. Si-atunci, cum sa facem? Fericirea pare atat de usor de atins, dar cum putem sa scapam de ochelarii de cal si sa punem mana pe ea?

O posibila solutie este privatiunea. Daca nu ai un lucru de baza, incepi sa-l apreciezi bine de tot: apa nu are gust mai bun decat dupa o zi de “seceta”, sa mergi in doua picioare este o fericire dupa ce ai avut piciorul rupt, (sa alergi e deja extaz :)), cel mai simplu: incercati sa faceti ceva cu ochii inchisi timp de 2-3 minute. Veti fi atat de fericiti ca vedeti in sfarsit incat nimic altceva nu va mai conta.

Solutia asta insa pare cam ciudata, suntem oameni care pretind sa aiba un anumit nivel, parca nu da bine o metoda care pare ca vine din dresura. Mai mult, cum pot sa pretind ca nu vad cand vad....nu prea-mi vine sa fac asta, sau chiar daca o fac, e greu sa o constientizez pe deplin. Si sa-mi rup singur picioarele, ...hm.. mai bine nu :)

Alta solutia similara ar fi teama puternica de a le pierde: dupa o experienta in care ti se pare ca o sa mori, apreciezi la maxim adierea vantului si mangaierea firelor de iarba din parc. Din nou greu de facut si greu de constientizat: bungee jumping s-ar putea sa nu aiba efectul asta :)

O alta varianta poate fi empatia cu persoanele care trec prin asta: cel mai adesea sunt situatii intalnite cu propriii copii: te bucuri atat de mult de bucuria lui ca reuseste sa mearga, incat nu-ti mai trebuie altceva. Dar cat tine asta? Tine pana ziua urmatoare, peste sedintele cu sefu, marlania din trafic sau lipsa banilor de pampers?

Atunci?
Ei bine, nu stiu nici eu :). Probabil ca fiecare si toate din cele de mai sus ne pot ajuta. Eu mai incerc varianta in care sa-mi repet (eu sau cei din jur) chestia asta, poate o sa reusesc sa o constientizez.:) Daca aveti alte solutii, va rog mult scrieti-le mai jos.

Citeste restul!

Dreptate pentru Statistica

La noi in scoala se face multa matematica, putina mai ramane in capul absolventilor, din pacate insa se face putina statistica, care e defapt o aplicare foarte practica a matematicii. Arat aici cat de importanta este statistica.

Statistica in management
In scolile de MBA nu poti sa intri fara sa stii statistica. De ce? Pentru ca masurarea eficientei proceselor se bazeaza pe observatii si calcule statistice. In primul rand in productie si programare, dar se extinde in toate ariile. Nu poti intelege ce inseamna six sigma fara o baza statistica, si de la un nivel in sus asta devine penibil, chiar daca nu esti director de productie.

Statistica in viata si sanatate
Statistica poate sa te omoare dinainte sa te nasti. Aproape toate viitoarele mame fac acum teste pentru posibile diferite boli genetice care se bazeaza pe observatii statistice. Luand in considerare niste valori ale unor indicatori si modul in care s-au intamplat lucrurile in trecut pentru mame cu aceleasi valori ale indicatorilor, li se spune ca au n% sanse ca sa nasca un copil cu sindrom Down...unele mame aleg avortul.

De multe ori cauzele bolilor se identifica statistic iar eficienta medicamentelor se masoara prin studii statistice -> nu prea poti sa fii un doctor bun fara sa intelegi aceste studii.

Statistica in cariera
Primul lucru la care ma gandesc aici este “diversitatea”, evitarea discriminarii. In multe institutii trebuie sa avem reprezentati ai minoritatilor sau majoritatilor in anumite pozitii, deci putem sa accedem sau nu din motive pur statistice...

Al doilea ar fi pozitionarea fata de altii la fel cu tine (“substituibili” :)). Unde te plasezi: esti in primii 5%, primii 20%, sau la coada? Foarte important in scoli, dar important si mai apoi, in domeniul ales.

Alte exemple: salarizarea din multe firme se bazeaza pe studii, e greu sa o faci fara sa le intelegi, dar te afecteaza fie ca le intelegi sau nu.

Statistica la jocuri
Nu doar loteria, dar si celelalte jocuri, fie ele “de noroc” sau intelectuale, se bazeaza pe statistica. Poti intelege mult mai bine de ce castigi sau pierzi si chiar poti sa joci mult mai bine cu ceva cunostinte de statistica. Nu mai vorbim de sporturi unde jucatorilor li se calculeaza distanta medie alergata pe meci, numarul de pase sau de suturi la poarta.

Statistica in “lumea” fiecaruia dintre noi
Intelegerea lumii de catre fiecare dintre noi se bazeaza pe observatii. Definim niste reguli pe baza experientelor noastre anterioare si facem niste legaturi intre anumite fenomene: salivam cand se aprinde beculetul. Exista un prag statistic care ne conduce la niste actiuni constient sau nu.

De multe ori un singur eveniment neplacut afecteaza intreaga optica asupra unei situatii, desi statistic vorbind nu ar fi asa: exemplu clasic este cu avioanele: rata mortalitatii in transportul rutier este mai mare decat in trasnportul cu avionul, totusi oamenii prefera sa conduca decat sa zboare. Intervin factori de genul: “eu stiu sa conduc foarte bine, nu voi gresi”; sau “din accidente de masina mai scapi si cu viata”. Gresit. Pilotul de avion stie sa piloteze avionul mai bine decat vor sti 99% dintre soferi sa conduca masina vreodata in viata lor, iar faptul ca mai si scapi din accidente de masina nu spune decat ca sansele sa te ranesti sunt defapt mult mai mari cu masina decat cu avionul.

Statistica in marketing
Studiile de piata sunt statistica. Nu trebuie sa fii statistician ca sa le intelegi, dar o baza de statistica te ajuta mult sa le intelegi mai bine atat rezultatele cat si limitele. Vei fi deci un mai bun marketeer daca stii ceva statistica.

De multe ori rezultatele unor astfel de studii ne sunt prezentate ca sa ni se vanda ceva: un produs care e folosit de 1 din 3 femei, un produs despre care unul din 7 utilizatori a spus ceva, sau un candidat pe care un procent de alegatori il vor vota. De cele mai multe ori nu sunt minciuni, ci sunt adevaruri spuse in asa fel incat sa te faca sa crezi ceva... mai mult sau mai putin corect. Ca sa poti intelege ce se intampla, care e adevarul, care e credibilitatea, iti trebuie sa stii ceva statistica.

Ma opresc aici, cred ca ati prins ideea ....si oricum statistic vorbind putini oameni au rabdarea sa citeasca posturi atat de lungi :)

Citeste restul!

Boala grasimii

Am inceput sa ma uit la oamenii grasi ca la niste oameni bolnavi. Daca nu sunt acum, vor fi sigur in curand.

Dintr-un punct de vedere noi, romanii, am avut noroc: am descoperit chipsurile si fast-food-ul abia in 1999 si in 2008 deja renuntam la ele. Din pacate insa mancarea nostra traditionala nu e chiar cea mai sanatoasa (carne de porc in untura, sarmale, paine, etc). In plus, “foametea” cu care venim de dinainte de Revolutie si “foamea” pe care o au proaspetii imbogatiti este mare. Sa mananci la fast food sau chipsuri si sucuri pare a fi un semn de bunastare: saracii mananca lapte si paine (sau corn :)), bogatii hamburgher si suc. Cand vad cum in parcare la McDonalds coboara dintr-un Q7 tatal grasun, mama rotofeie si copilul dolofan cu iminenta satisfactiei supreme zugravita pe fete ma ingrozesc. Si ma gandesc ca in Anglia copiii sunt educati in scoala sa nu manance fast food...e buna si initiativa de la noi cu interzicerea chips-urilor, macar se vorbeste despre asta si poate constientizeaza copiii ceva...
Nu pot decat sa urlu in gura mare, si va invit sa urlam impreuna: NU E OK SA FII GRAS !! NU E OK SA BAGI IN TINE ORICE !!

Daca mai e nevoie, un scurt de ce:
- alimentele “moderne” contin multe substante chimice (vezi E-urile) cu efecte asupra organismului inca necunoscute, multe presupunandu-se a fi cancerigene
- stilul nostru de viata a luat-o mult inaintea dezvoltarii biologice: folosim creierul mai mult decat corpul, ne miscam fundul de-acasa_in masina_la birou_acasa, si nici 2 ore de sala pe saptamana nu pot anula efectele mancarii pe care suntem inclinati sa o dam corpului nostru. Defapt ca sa muncim cu creierul nu avem nevoie de atata paine, cartofi, slanina, etc pe care o bagam in noi.
- greutatea peste cea normala tinde sa duca rapid la diferite boli: cardiace (inima nu mai face fata sau vasele de sange se infunda), ale oaselor (piciorele, coloana nu mai pot duce kilogramele in plus), ale pancreasului, ficatului sau stomacului (care nu mai pot digera sau elimina toate prostiile pe care le bagam in noi)
- nu in ultimul rand, este inestetic; si asta poate duce la diferite boli: insuccese-> frustrari-> caderi psihice, etc :))

Eu nu cred ca “anorexia salveaza Romania”, SUA sau vreo alta tara; dar mancatul sanatos poate sa ne salveze pe fiecare in parte.

Citeste restul!

Nemaipomenitele salarii din sistemul de stat

Aud tot felul de stiri despre salariile enorme din sistemul de stat, despre cum castiga cutare si cutare nu stiu cat. Aproape toate imi par irelevante, iar solutia nu este nici plafonarea nici cresterea lor :).

Salariile trebuie corelate cu 2 lucruri: unul, intr-adevar, este nivelul salariilor de pe piata pentru un om care poate ocupa postul. Am auzit de “salariile incredibile” de vreo 1200 euro pe luna ale unor directori, prezentate cu fete si voci ipocrit oripilate de stiristi care castiga mult mai mult de atat. Daca ne uitam pe piata doar din perspectiva abilitatilor de management, nu prea poti gasi un om cu cine stie ce experienta la banii astia...

Dar cel mai important este ce presteaza oamenii aia pentru acele salarii. Noi, toti romanii, punem mana de la mana si platim niste oameni sa faca niste lucruri. Cumparam, deci, servicii. Cel mai important lucru pentru mine este daca primesc valoarea corecta pentru ce platesc, nu sa platesc cat mai putin. As prefera sa platesc mai mult, dar sa primesc valoarea corespunzatoare. As fi multumit daca oamenii aia sunt constienti pentru ce primesc bani, daca depun toate eforturile pentru a face ce trebuie si daca cineva evalueaza asta si le modifica salariile in consecinta. Adica un sistem de managementul performantei, legat de salarizare. Ma deranjeaza mai putin ca functionarul e nepotul nu-stiu-cui daca stiu ca presteaza ce trebuie si ca daca nu-si atinge obiectivele o sa castige mai putin sau o sa fie dat afara. Exemplu (de unde ma uit eu: dinafara): as concedia tot soferii deputatilor si senatorilor care dupa mine nu prea aduc valoare si as diferentia salariile soferilor de pe ambulanta in functie de timpul in care ajung la destinatie si nu fac accidente.

O stire in care se prezinta un salariu pentru o anumita pozitie nu este deci deloc relevanta. E relevanta doar daca prezinta si responsabilitatile acelei persoane si rezultatele obtinute de aceasta. Iar solutia nu este ca Guvernul sa umble la salarii dupa unele criterii obscure, ci sa implementeze niste sisteme de resurse umane solide, eu propun sa inceapa cu managementul performantei. Si nu e greu deloc.

Citeste restul!

De ce zboara avioanele – Dreptate lui Bernoulli

Scriu acest post din dorinta launtrica mai veche de a-i face dreptate lui Bernoulli: de ce e important in viata noastra.

Toata lumea stie ca avem colturi din cauza lui Pitagora, ca vapoarele plutesc din cauza lui Arhimede, ca Pamantul “totusi se misca” ca asa ne-a zis Galileo Galilei (sau, dupa unii, Giordano Bruno), ca excrementele de pasare ne murdaresc pentru ca asa a zis Newton dupa ce i-a cazut un mar in cap (poate mai putin de principiile mecanicii sau despre descompunerea luminii, dar nu e e Newton subiectul nostru acum :)).

Cati insa stiu de ce zboara avioanele? Ei bine, aici intervine Bernoulli. El a descoperit principiul care sta la baza portantei. Este destul de comuna ideea gresita cum ca pasarile zboara pentru ca lovesc aerul foarte repede, cum ca avioanele zboara pentru ca “stau” cu aripile pe aer care le sustine, sau ca elicopterele zboara pentru ca iau cu elicea aerul de deasupra si il imping dedesubt, “cataranduse” cumva pe el. Nu e asa. Forma speciala a aripei sau a palei inaintand prin aer genereaza portanta. Nu explic aici cum e, cine vrea gaseste cu usurinta pe net explicatii mult mai bune. Eu doar vreau sa va spun ca daca va ganditi cu recunostinta la Arhimede gand mergeti cu barca sau la Newton cand scuturati nucii, sa va ganditi si la Bernoulli cand vedeti avioane. Avioanele zboara ca asa zis el :).

Citeste restul!

Starea de spirit de student

M-am surprins in ultima vreme aruncand priviri flamande cand trec pe langa universitati ( :) nu dinalea!!). Apoi mi-am dat seama ca intalnirile cu studentii ma umplu de energie si de pozitivism. E ceva in modul in care ei SUNT care e molipsitor si benefic. Baietii devenind barbati sunt plini de energie si curaj, fetele devenind femei sunt fermecatoare in naturaletea lor. Nu au apucat inca sa-si dezvolte platosa care ii apara de lumea cea rea, sau sa-si modeleze imaginea in directia ceruta de societate; nu trebuie sa fie altfel decat asa cum simt. Ei merg usor saltat, parca plutesc, geanta cu laptop sau dosare nu-i tintuieste pe pamant, cravata nu-i impiedica sa respire pana in fundul plamanilor. Au si ei problemele lor, doar ca ale lor nu au ajuns atat de “serioase”, nu-i macina continuu pentru ca au atatea lucruri frumoase de care sa se bucure, frumoase si simple, la indemana oricui. Au ochii mari si zambitori, gata sa primeasca si sa dea lumii. Sunt constienti de ce sunt si ce fac, nu ca liceenii care ciripesc ca niste pasarele zapacite, dar nu sunt autosuficienti. Responsabilitatile lor sunt usoare, pentru ca isi asuma lucrurile pe care le place sa le faca.

Daca va mai amintiti cum e, va invit si pe voi sa incercat sa aveti starea de spirit de student, macar o ora pe zi, sau macar o ora pe luna, sa va simtiti liberi, fericiti, increzatori. Cred ca nu ne impiedica altceva decat noi insine sa facem asta.

Citeste restul!

Despre Bucuresti si trafic, cat de usor poate fi

Scriu acest post pentru ca nu inteleg de ce a trebuit ca administratia Bucurestiului sa cheltuie o gramada de bani pentru nu stiu ce studiu care sa ne spuna ce trebuie sa facem ca sa putem circula in Bucuresti. In fine, ...poate ca de un astfel de studiu depindea o alocare de fonduri de la UE sau…cine stie. (cine stie e liber sa comenteze mai jos:).

Puteati, domnilor administratori, sa intrebati 20 de soferi care conduc in Bucuresti si aflati imediat solutiile.:) Oricum, va spun eu ce trebuie sa faceti, si in ce ordine, pe gratis :).

Planul este simplu si are doar 3 componente, in aceasta ordine:
. 1. metrou
. 2. pasaje/pasarele
. 3. parcari
Apoi doar aplicarea stricta a regulilor de circulatie si de parcare. poate ca da, ar merge si niste semafoare inteligente si niste camere de monitorizare, dar numai dupa primele 3 puncte! :) si ar merge si marirea vitezei legale pe unele tronsoane :)

1) Metroul
Singurul, dar absolut singurul mod de face posibila circulatia intr-o capitala de talia Bucurestiului este cu un sistem de trenuri rapide (=metrou=oprire doar in statii) subterane sau suspendate (silentioase). Nici nu pot sa argumentez o astfel de propozitie, este evident ca e adevarata. Nu stiu exact de ce nu se face metrou in Bucuresti dar nu inteleg de ce nu este asta prima prioritate a oricarui administrator... Asta a fost usor :), vedeti cat de simpla e administratia publica? :) A, era sa uit. Nu inteleg exact de ce ne trebuie tramvaie, mai ales din alea «metrou usor». Putem sa le spunem metrou doar daca avem probleme de vocabular, de ego sau de perceptie a realitatii, caci si alea iau spatiu mult de trafic, si stau la stop, si (se/ne) blocheaza in intersectii, si transpiri vara si degeri iarna in ele. Si fac o galagie infernala. Si... nu prea castigam cine stie ce, nu-i asa? exemplu: Vacaresti: bine ca am reabilitat tramvaiul! Mai bine mai faceam 2-3 statii de metrou si era suficient. Aveam mai multe benzi pentru masini si mai putine blocaje...Si daca erau niste statii comune si civilizate metrou/tramvai unde era cazul era perfect.

2) Pasaje/pasarele
Principiul calauzitor aici este: cu cat mai repede se deplaseaza masinile si ajung la destinatie cu atat stau mai putin in trafic deci e mai putin aglomerat. Parerea mea de cascator de gura si scobitor in nas intre al 3-lea si al 5-lea “rosu” la aceeasi intersectie este ca functia timpului data de numarul de masini nu este liniara ci exponentiala. Adica daca numarul de masini din trafic creste cu 50% timpul de deplasare creste cu muuuult peste 50%. A fost lung dezbatuta si cred agreata nevoia de cel putin cateva tipuri de strazi care sa aiba fluiditate pe sensul lor, adica sa nu trebuiasca sa opresti nicaieri daca mergi “inainte”. Si ar cam fi:
. a. Inelul interior al orasului
. b. Intrarile mari din exterior spre centru (exemplu: Militari, Colentina, Giurgiului, Pantelimon, Drumul Taberei, etc (sau, alternativ, patrunderi ale autostrazilor pana la inelul interior)
. c. Centura, cea existenta in varianta cu 2 benzi pe sens sau macar autostrada de centura
Aici imi face placere sa explic cat de mult se poate micsora timpul de stat in trafic cu astfel de solutii. Imaginati-va o intersectie de gen Iancului care sa aiba un pasaj pe Mihai Bravu, si la nivelul solului sistem de semafoare cum e cel actual sau cu rond. Ar fi bun, nu ?
Partea interesanta este ca exista capitale nu foarte bogate care au inteles aceasta idee cu pasaje supraterane pe sensul principal de mers si in 2 ani au construit vreo n pasaje «de intersectie» care au fluidizat in mare masura traficul.
Si sunt convins ca pot sa arate si bine, sa fie facute cu simt estetic si artistic :) Un inel interior neintrerupt de semafoare ar fi cred absolut fantastic. Ai putea sa mergi cu aprox 40km/ora viteza medie…ce vise…
Pe langa pasajele pentru masini cred ca sunt foarte importante pasarelele/pasajele pentru pietoni, acolo unde putem sa separam sensurile cu «gard» sau borduri (:)) si sa lasam masinile de pe banda 2 sa se miste mai repede, fara teama ca o sa intoarca o dubita in dreptul minimarketului de cartier (vezi DN 1 in Otopeni, buna treaba). Nu stiu legislatia europeana cu privire la acesul handicapatilor pe pasarele, adica daca ne trebuie lifturi cumva, dar daca nu, atunci ar trebui sa separam cat mai mult sensurile si sa evitam opririle inutile datorate sutelor de treceri de pietoni (eg: intre Budapesta si Tineretului este o trecere de pietoni, stupida, care acum are si refugiu in loc sa fie desfiintata sau inlocuita cu pasaj/pasarela.)

3) Parcari
Nu doar parcarile din centru sunt importante, pentru ca la noi zonele rezidentiale sunt amestecate cu celelalte, deci ar trebui rezolvata problema parcarilor de resedinta. Asta ar desfunda multe rute in Bucuresti, ar putea duce la introducerea mai multor sensuri unice pe unele stradute ca sa crestem viteza de deplasare. Recunosc, e destul de greu sa convingi bizonul sa dea bani pe o parcare cand poate sa parcheze Q7 in mijlocul strazii pe gratis, ce daca blochez traficu’ ba? Dar cu amenzi repetate, orice se poate. Bineinteles, dupa ce ai oferit o solutie alternativa, chiar daca scumpa! Aici e aici. Romanii cred ca doar masina ii costa. Ei bine nu. Nu trebuie sa fie asa. Trebuie sa ai multe costuri si Mari cand ocupi spatiu intr-un oras mare si ingramadit: parcarea in primul rand, chiar daca e in fata blocului tau si ti se pare ca e mostenita din mosi stramosi. Si cred ca aceasta schimbare de mentalitate necesara ne impiedica sa facem pasi inainte, nu altceva. Listez mai jos cateva idei, mai mult sau mai putin trasnite de parcari: - cumpararea parterului blocului si transformarea in parcare
-- parcarea pe blocuri, cu acces cu lift pentru masini- parcarea in lateralul blocului, pe verticala, cu lift pentru masina. Ca si cum ai avea garajul langa apartament :)
-- construirea unui nivel superior pentru stradutele dintre blocuri (eventual structura metalica) pozitionat pe mijlocul stradutei, la aprox 2.3 m, care sa serveasca drept parcare privata
-- parcarile “roata mare” care necesita suprafata mica de teren. Ar putea fi luate de catre primarie cateva cladiri din centru (din alea din care a mai ramas doar “coaja” ca sunt monument) si instalate niste parcari cu lift “roata mare” daca e spatiu mic, sau din acelea cu platforme pe rulmenti
-- la bulevarde, unde avem spatiu langa trotuar doar pentru parcare paralele cu trotuarul: inaltarea trotuarului si parcarea usor in panta, cu botul sub trotuar, perpendicular pe strada
-- introducerea parcarilor laterale pe stradute cu regim diferentiat: zile impare doar pe dreapta, pare doar pe stanga. Aste ne-ar putea ajuta sa scapam orasul de cadavrele sau masinile lasate ca in garaj dar pe terenul public, pe costul nostru, al tuturor.

Si, bineinteles, dupa implemetarea unor solutii, impunerea regulilor de parcare. Sunt firme de transport care-si parcheaza masinile in strada blocand traficul, sunt masini “fosile” nemiscate de luni de zile, sunt soferi (mai ales unii taximeTristi) care dublu-parcheaza de “lene”, ca e mai aproape chioscul de-acolo decat daca mai merg 5 metri si parcheaza corect, sau opresc langa alta masina in mijlocul strazii ca sa se converseze cu “baiatu’”... Ma doare sufletul mai tare decat plamanii cand incerc sa respir intr-o intersectie. Este chiar foarte simplu sa-ti dai seama ce trebuie sa faci si care este ordinea corecta a prioritatilor. Dar mai greu sa te si concentrezi pe aceste prioritati, si mult mai greu sa le transformi in realitate daca ai creier doar cat sa stii ce e aia Persoana Fizica sau daca nu iese o spaga, o treaba, o chestie, o bordura, ceva. Exista probabil diferite piedici, dar cu siguranta se pot depasi daca chiar vrem. Exemple: re-alocare de fonduri dinspre tramvai usor, borduri si asfaltari fara rost, segmentarea proiectelor si lucru cu mai multe firme prestatoare in acelasi timp, acordarea de lucrari fara a cere spaga, angajarea unor specialisti integri care sa verifice derularea proiectelor, evitarea blocarii de lucrari publice doar pentru a pune bete in roate electorale, etc, etc.

Ma opresc aici, desi as putea sa atasez si eu ca si firmele de consultanta metri cubi de lemn transformati in hartie imprimata inutil, caci lucrurile sunt simple si clare: metrou, pasaje, parcari.

Citeste restul!

Valorile pe care le doresc romanilor

Sunt multe lucruri care imi plac la romanii de astazi (caci sunt si ma simt român) dar si foarte multe care nu imi plac. Mi-as dori sa fie “mai bine” din punct de vedere al comportamentului oamenilor si din acest motiv scriu despre valorile care mi-as dori sa fie determinante pentru ei, pentru noi – pentru toti romanii.

Respect, responsabilitate, integritate. Simplu, de baza, pentru o baza solida. Caci mi se pare ca in societatea de astazi baza nu prea exista. Oamenii cred in bani, in imbogatirea rapida, totul se poate si-ti este permis cand ai bani si chiar si sa faci bani se poate destul de usor. Nu trebuie decat sa dai un “tun”, sa stii o “combinatie”, sa faci o “invarteala”, sa poti sa incalci legile fara sa fii prins, pentru ca esti “destept” sau pentru ca ai “spate”. Adultii privesc cu respect si invidie la modelele lor noi noute (gen Becali, - care nici macar nu e cel mai rau) iar copiii cresc cu ochii sclipind in semnul euro, ca la desene animate. Parintele care munceste ca prostul 10 ore pe zi de-abia plateste ratele iar cel care ia spaga, sau falimenteaza firme foste de stat, sau vinde resurse naturale face cadou copiilor vile in Spania si avioane cu care sa mearga acolo. (link la spot educational?)

Incerc sa lamuresc ce inteleg eu prin valori : valorile sunt acele lucruri in care cineva crede si care ii influenteaza alegerea comportamentului in anumite situatii. Exemplu: este o coada mare la semafor si eu ma grabesc, risc sa intarzii la un client. Ce sa fac, sa depasesc pe linia de tramvai (risc) sau sa stau la coada? Daca o mai important sa « ating obiectivul » probabil ca voi depasi pe interzis, poate calc vreo 2 pietoni si blochez vreo 3 tramvaie si 20 de masini, dar ajung la timp. Daca e mai important sa respect regulile, sau sa nu provoc neplaceri altora, sau pur si simplu sa nu ma agit, o sa stau la coada.

Intorcandu-ma la oitele mele, mi se pare ca am importat cateva lucruri din cultura americana dar din pacate numai cateva si in forma lor nociva: doar rezultatul conteaza, sa castigi cu orice pret, banii aduc fericirea, etc dar am pastrat si unele proaste din vremea comunista: majoritatea lucrurilor sunt ale tuturor si ale nimanui, deci nu ne pasa de ele; pilele sunt mai importante decat orice altceva caci sunt cel mai important mod de a obtine ce vrei; spaga e normala, chiar daca o dam pentru ca omul ala sa-si faca pur si simplu treaba pentru care deja e platit; etc

RESPECT
Aici vad doua dimensiuni, clar corelate: respectul de sine si respectul pentru altii. Timp de multi ani, pe vremea sinistrului, demnitatea oamenilor a fost furata bucata cu bucata. Multimea era o turma de oi, aproape fara nici un fel de drepturi, inafara de cel de a munci pentru bunastarea clasei conducatoare. Nu aveai voie sa behai, decat la comanda, nu aveai dreptul la iarba, decat cu cartela, cat sa nu mori si sa poti da lapte, care nu era al tau ci al “tuturor”, blana sa pui pe tine doar daca aveai noroc si rude pe tara, iar tarcul era si el al “tuturor”, adica al lupilor in piele de caine. Cred ca de aici vine pe de o parte lipsa romanilor de respect pentru ei insisi, caci sunt obisnuiti sa fie calcati in picioare si “capul ce se pleaca sabia nu-l taie” si, pe de alta parte, lipsa de respect fata de cei slabi, care nu se pot apara, de care poti sa profiti dupa bunul plac.

Respect este: “sunt lucruri pe care nu le fac sau pentru ca sunt sub nivelul meu, pentru ca am pretentii de la mine, pentru ca am niste standarde” si este “sunt lucruri pe care nu-i las pe altii sa mi le faca pentru ca am o demnitate” (ungurii au iesit in strada in scandalul de coruptie in Guvern, noi iesim sa cerem salarii pentru care nici nu muncim) si de asemenea “sunt lucruri pe care nu le fac altora pentru ca sunt sub nivelul meu, sau pentru ca nu mi-ar placea sa mi le faca altii”. Din pacate insa altii ni le fac, zi de zi, si de aici si dorinta devianta de ale face altora din razbunare sau obisnuinta.
Dau niste exemple la indemana, va invit sa dati si voi altele mai bune:
-aruncatul gunoiului (inclusiv mucurilor de tigara) pe strada mi se pare lipsa de respect pentru ceilalti oameni care traiesc in acelasi oras, e ca si cum m-as opri pe drum in fata unei case de la tara si mi-as face nevoile in poarta acelei case.
-modul in care sunt tratati oamenii in postura de clienti la institutiile statului: fara respect. Fara respect pentru cheltuiala lor sunt obligati sa vina la niste ore in care ar trebui sa castige bani, fara respect pentru timpul lor sunt tinuti acolo ore in sir, fara respect pentru sanatatea lor sunt tinuti in frig, in zapuseala, fara respect pentru persoana lor li se vorbeste urat si de sus, fara respect pentru nervii lor sunt lasati in “gloata”, fara un numar de ordine sau o programare.
- modul in care sunt tratati multi angajati de catre sefii lor: li se ascund diferite lucruri (si bune si rele), sunt pusi la zid de fata cu toti ceilalti cu cvinte grele, sefii isi doresc mai mult ca oamenii sa greseasca ca sa-i poata da afara decat sa se imbunatateasca, prezumtia de nevinovatie este inlocuita cu cea de vinovatie, intr-o proasta intelegere si a responsabiltiatii...

RESPONSABILITATE
Din punct de vedere al radacinilor fenomenului, aici lipsa sentimentului de proprietate se impleteste cu de-personalizarea din vremea comunista: nu eram individualitati ci “colectiv”, defilam in cete mari in acelasi pas si aratand la fel, peste tot purtam uniforme iar “varfurile” erau de cele mai multe ori retezate. Oile diferite erau toate negre, excluse, alungate, pentru ca nu respectau ideologia si directivele. Nu vroiau asupritorii/conducatorii “altceva” modelul de supus necesar pentru a-si atinge scopul. In fabrici, uzine, la scoala eram tot o gloata, munceam sau stateam ca o turma. “Colectivul” facea si dregea, premiantii erau niste parodii de cele mai multe ori iar vinovatii erau de fiecare data aceleasi oi negre care indrazneau sa fie diferite. Oamenii vroiau sa fie numiti “responsabili” doar cand lucrurile ieseau bine, pentru ca altfel erau “vinovati”.

In firmele de astazi lipsa de responsabilitate este un flagel. Oamenii nu au curaj sa-si asume reponsabilitatea pentru activitatile lor, pentru rezultatele lor, pentru rezultatele proiectelor sau departamentelor pe care le conduc. Nu pot sa-si asume vina esecului, si chiar declara fatis asta, in sinea lor arunca “vina” pe altcineva. Vedeti mereu in jurul vostru oameni care nu se considera niciodata vinovati, tot timpul sunt altii, sau sunt “si altii”. Despre acestia vorbesc. Ce e mai grav insa, se intampla intr-un fel si invers: desi ne e usor de obicei sa ne asumam succesele, tindem sa vedem succesele altora ca ne-fiind meritul lor. Veti spune ca e invidie, rautate, atitudine negativa si da, aveti dreptate. Dar este si reflectarea faptului ca nu intelegem si nu consientizam responsabilitatea. Mai trebuie ceva, mai mult decat sa ne asumam beneficiile si pierderile aferente ariei noastre de reponsabilitate: mai trebuie sa si actionam coerent si consecvent in directia buna, sa multiplicam beneficiile si sa micsoram pierderile.

De multe ori oamenii se evita unii pe altii pentru a nu trebui sa dea sau sa faca ceva la care déjà s-au angajat, adica déjà si-au asumat responsabilitatea. Pe de alta parte oamenii responsabili sunt mandri de rezultatele muncii lor, caci pun mult efort si suflet acolo. Parintii reponsabili de cresterea copiilor lor nu vor da vina pe scoala pentru tampeniile pe care le face progenitura si vor petrece timp incercand sa o aduca pe calea cea buna, proprietarii de paduri nu vor defrisa la intamplare, pentru ca sunt responsabili de calitatea aerului tuturor de pe planeta si de inundatiile provocate unor bieti amarati, etc. Nu prea functioneaza cu jumatate de masura, adica fara integritate...

INTEGRITATE :
Integritatea este sustinerea valorilor si respectarea lor cu consecventa. Vorbesc aici de valorile pozitive, caci daca este o valoare a cuiva sa fure ca un mod de viata, poate sa fie consecvent dar nu este integru. Adica daca nu e frumos sa injuri atunci nu injuri niciodata, nu doar cand sunt anumiti oameni de fata; daca nu e bine sa iei spaga nu zici “las-ca si altii ia mereu, eu iau doar acuma”; daca e bine sa respecti oamenii atunci ii respecti si pe subordonati, si pe femeia de servici, si pe portar, si pe cersetor, nu doar pe sefu’ si pe “traiti dom’ director”. Nu poti sa fii integru daca nu te respecti pe tine insuti. Cand auzi despre un om ca are “principii”, de obicei e semn ca isi sustine valorile pozitive, ca e intergru. In scandalurile din trafic si in alte situatii oamenii dispar subit cand cineva filmeaza. Tocmai pentru ca nu vor sa fi trasi la raspundere pentru comportamentul lor. Le e si lor rusine de ce fac, de prapastia dintre ce cred si ca sunt si ce arata actiunilor ca au devenit.

Este greu sa fii integru intr-o societate care apreciaza tocmai “flexibilitatea”, de tip “hai ca merge si-asa”, “baga-ti ..... de data asta”, “gasim noi o solutie sa dea bine”. Iti trebuie putere, respect pentru tine insuti, reposabilitate pentru ceea ce depinde de tine, ca sa spui: NU, nu merge “si-asa”, nu vreau sa-mi bag .... niciodata si nu vreau sa “dea” bine fara sa “fie” bine!


Respect, responsabilitate, integritate, o « coloana vertebrala », asta va doresc, dragi romani.
Ma bucur ca exista campania “Petrom” care spune “Pentru ca Romania va creste prin bun-simt si responsabilitate” Sunt de acord, bun-simt e o traducere buna a respectului. Indiferent de motivele care i-au dus sa faca aceasta campanie, sper din suflet ca ea va dura si va avea ecou in mintile romanilor.

Citeste restul!